Alin Rotariu

Alin Rotariu este sculptor, artist vizual, designer, curator și producător cultural. A absolvit Facultatea de Arte din Timișoara la Universitatea de Vest în 2002, specializarea sculptură. Alin este pasionat de bricolaj și explorarea tehnicilor experimentale de producție interdisciplinară, survolează diverse domenii creative care îmbină arta și noile tehnologii de producție artistică, trecând prin design 2D/3D, design ambiental și arhitectură, butaforie și instalații multimedia în artele spectacolului, unelte în fabricație digitală sau bricolaj DIY. Din 2005, Alin Rotariu este co-fondator și director executiv al Asociației Simultan, prin care dezvoltă și promovează proiecte în domeniul artei new-media, sonore și culturii contemporane iar din 2015 este co-fondator al Asociației Sound Update unde are rolul de director artistic al programului principal JazzUpdates – o platformă care își propune promovarea unor proiecte inovative din zona jazz-ului contemporan, artiști și inițiative musicale de avangardă. Alin trăiește și lucrează în Timișoara, cyberspace, uneori și în vacanță.